Machiajul potrivit fiecărei miresei în funcție de personalitatea ei

Machiajul potrivit fiecărei miresei în funcție de personalitatea ei

 Femeile au multe modalități de a-și manifesta personalitatea. Felul în care se îmbracă, modul în care vorbesc, diferitele predispoziții și lista poate continua. Iar alegerea machiajului nu face notă discordantă.  Diferitele stiluri de make-up oferă femeilor posibilitatea de a alege ceea ce li se potrivește cel mai bine sau ceea ce au chef sa poarte într-o zi anume.  Atunci când mă trezesc dimineața și mă pregătesc să ies din casă machiajul pentru care voi opta ține foarte mult de starea de spirit pe care o am.  Cu siguranța însă vei regăsi un touch personal în tot look-ul indiferent dacă aleg eyelinerul sau ceva mai natural. Acest lucru se întâmpla pentru că machiajul este influențat de personalitatea fiecăreia dintre noi!

De exemplu, buzele roșii pot părea impresionante, dar dacă nu te vezi purtându-le, nimic nu mai contează. Fardul albastru nu este cel mai potrivit ochilor verzi, dar sunt sigură că dacă ție iți place nu vei ține cont de trenduri sau de sfaturi și îl vei aplica! Până la urma ceea ce te face să arăți cel mai bine este ceea ce te face să te simți cel mai bine.

Indiferent dacă ești adepta unui machiaj puternic cu mult contouring sau alegi varianta unui look cât mai natural cu puțin rimel și un strop de culoare pe buze și pomeți, în ziua nunții tale nu lăsa lucrurile la voia întâmplării! Nu alege un machiaj pe care nu l-ai mai purtat și care nu te reprezintă! Vei avea sentimentul că porți o mască și cu siguranța vei regreta când te vei uita la poze. Sfatul meu este să optezi pentru un look cu care ești deja obișnuită, doar lasă-te pe mâna unui specialist și vei fi uimită de cât de bine va arăta!

  1. Mireasa copilăroasă și distractivă
    Dacă ești deschisă să experimentezi orice iese nou pe piață în materie de machiaj, atunci cu siguranță ești clienta preferată a oricărui make-up artist. Tenul fresh este alegerea perfectă pentru tine. Bineînțeles, o astfel de mireasă nu poate exista fără buze accentuate cu nuanțe puternice.
  2. Mireasa rebelă
    Dacă faci parte din această categorie și îți place să încalci din când în când câte o regulă, atunci machiajul smokey este perfect pentru tine! Optează pentru o variantă în nuanțe de maro și adaugă gene false fir cu fir care îți vor oferi intensitate privirii.  Buzele poartă-le în tonuri de nude.
  3. Mireasa relaxată
    De multe ori acest tip de mireasă nonșalantă preferă un machiaj subtil, cât mai natural cu tonuri de bej sau roz. Scopul este de a crea aspectul unei frumuseți fără efort, fără îmbunătățiri. Pomeții conturează-i folosind culori precum trandafiriu sau piersică. Pentru buze tonurile neutre te vor scăpa de o mare grijă pe toată durata petrecerii.
  4. Mireasa perfecționistă
    În acest caz programarea în avans a unei probe de machiaj este obligatorie! Sfatul meu este să alegi un look clasic tip Grace Kelly sau Audrey Hepburn. Culoare de fard mat, eyelinerul subțire și perfect executat, genele false și buzele conturate în nuanțe de roșu sunt acele elemente care îți vor completa look-ul. Adaugă foarte puțin iluminator deasupra pomeților pentru o notă modernă.
  5. Mireasa creativă
    Orice make-up artist își dorește să aibă o clientă cu un spirit creativ. Oamenii cu imaginație apreciază procesul artistic, astfel încât colaborarea cu ei este o reală plăcere. Dacă te încadrezi în această categorie te poți juca cu nuanțe mai puțin obișnuite (precum albastru electric), iar un machiaj high glam este ceea ce îți recomand! Cat eye este propunerea mea, iar în ce privește buzele, mireasa creativă va șoca cu alegerea nuanței (de ex. un roșu puternic cu irizații de albastru).
  6. Mireasa care le face pe toate singură
    Nu este nici o problemă dacă te încadrezi în această categorie și nu este nimic rău că te descurci și că încerci să le faci pe toate singură. Dar nu fă asta în ziua nunții tale! Atunci chiar ai nevoie de ajutor din partea unui specialist ca să te poți relaxa! Arată-i din timp poze cu machiajul pe care ți-l dorești, programează o ședință de probă ca să nu ai nici un dubiu, iar în ziua cea mare te vei putea relaxa și bucura de fiecare moment! Mireasa perfecționistă testează din timp multe look-uri și sunt sigură că știe exact cum vrea să arate!

 

3

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *