Scapă de griji cu waterproof

Scapă de griji cu waterproof

Când vine vara se schimbă în totalitate rutina mea de makeup. Petrec atât de mult timp în apă și în soare, ceea ce mă face să caut mereu cele mai performante produse de beauty, care să treacă cu brio testul căldurii!

Nu lăsa umiditatea, soarele sau o baie în piscină să îți ruineze machiajul! Toate am trecut prin asta și nu este deloc plăcut. Din fericire există pe piață diferite produse care te ajută să îți păstrezi makeup-ul intact într-o zi toridă de vară: wateresistant și waterproof. Cu o rezistență prelungită, aceste produse au o textură mai densă și conțin ingrediente precum siliconi și polimeri. Utilizarea lor îndelungată și incorectă poate provoca probleme ale tenului precum alergii, acnee sau iritații. Dacă nu vei utiliza un produs de curățare potrivit, dimineața vei regăsi urme de machiaj pe față, iar demachierea poate fi un adevărat calvar!  Tips: Optează pentru prima categorie (wateresistant) dacă nu ai de gând să te bălăcești cu machiajul pe față. Vei obține același rezultat ca atunci când folosești produse waterproof, doar că ingredientele lor sunt mult mai prietenoase cu tenul. Iar, dacă alegi produse waterproof, citește eticheta și optează mereu pentru cosmeticele care nu au cei doi compuși chimici ca ingrediene principale!  Iată produsele waterproof, care pe mine nu m-au dezamăgit:

  1. MAC Pro Longwear Nourishing Waterproof Foundation

    este o formulă rezistentă la apă și poate fi folosit ca fond de ten sau concealer. Este un produs non-uleios, care creează un strat protector pe suprafața pielii. Are un aspect natural satinat, fără a încărca.
  2. Tarte Amazonian Clay Waterproof 12-Hour Concealer.

    Datorită acestui produs, petele de la acnee sau roseață vor deveni micile tale secrete. Are putere de acoperire de până la 12 ore!
  3. Stila Stay All Day Waterproof Liquid Eyeliner

    Iubesc acest produs! Se aplică atât de ușor și se usucă cât ai clipi din ochi. Vârful său fin, de tip marker îți permite să trasezi linii precise și să controlezi intensitatea culorii. Ai curaj și optează pentru nuanțe vibrante, precum alb sau galben!
  4. Cauți un creion de pleoape care să reziste la apă și să aibă o culoare intensă? Ei bine, îți recomand să încerci Make Up For Ever Aqua XL Eye Pencil.

    Are o formulă inovatoare, care permite alianța între rezistență, culoare ultra-pigmentată și usurința aplicării, datorită vârfului alunecos. Textura sa cremoasă ajută blenduirea cu pensula pentru un finisaj estompat.
  5. Givenchy Ombre Couture Cream Eyeshadow.

    Ușor, cu o textură catifelată și non-lipicioasă, acest fard poate fi aplicat cu ajutorul unei pensule sau cu degetele. Are o acoperire perfectă și o rezistență de până la 16 ore.
  6. Maybelline Makeup Volum Express The Colossal Waterproof Mascara.

    Rimelul waterproof este și el o necesitate – nu este nimic mai rău decât atunci când îți atrage cineva atenția că ai rimelul întins sub ochi! Acest mascara conține colagen, îndesește, alungește și ridică genele de la rădacină până la vârf, iar rezistența sa este recunoscută.
  7. Obsessive Compulsive Cosmetics Lip Tar Liquid Lipstick.

    Dacă vrei o culoare puternică și buze lucioase cu rezistență îndelungată, atunci îți sugerez să îți faci provizii cu acest produs. Vei găsi culori superbe și pigmenți intenși, care rezistă timp îndelungat (foarte îndelungat). Conține ulei de mentă!
  8. NYX Professional Makeup Full Throttle Lipstick.

    Este un ruj hidratant cu textură cremoasă, bogat în pigmenți supra-saturați, care asigură de două ori mai multă intensitate a culorii.
  9. Când vine vorba de sprâncene și produse rezistente la apă, Anastasia Beverly Hills DIPBROW Pomade

    este recomandarea mea. Perfectă pentru sculptarea și definirea cu precizie a sprâncenelor are o formulă cremoasă, se întinde ușor pe piele și aderă pe firul de păr. Este un produs ideal pentru tenul gras.
  10. Cargo Swimmables Water Resistant Blush.

    Perfect chiar și pentru scufundări, acest produs rămâne intact și oferă tenului o nuanță naturală cu aspect mat sau ușor strălucitor.
  11. Urban Decay All Nighter Long Lasting Setting Spray.

    Se pulverizează uniform pe ten pentru o rezistență îndelungată de până la 16 ore, fără să lase o peliculă lipicioasă și fără senzația de ten uscat!
  12. Farmacy Green Clean Makeup Meltaway Cleansing Balm With Echinacea GreenEnvy

    Un demachiant de tip balsam hrănitor, care topește și elimină cu ușurință machiajul și impuritățile cauzate de poluare.  Îndepartează chiar și cel mai rezistent machiaj al ochilor. Este creat cu ingrediente naturale, fără coloranți artificiali!

 

3

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *