Trendurile de beauty se repetă?

Contouring-ul sau sprâncenele bine definite nu au fost întotdeauna cele mai populare tendințe de machiaj. De-a lungul deceniilor, trendurile de beauty au suferit multe schimbări, influențate de climatul social al fiecărei epoci. Evoluția tendințelor de frumusețe din secolul trecut este remarcabilă, dar există multe trenduri care încă predomină și în zilele noastre. Pe măsură ce sfârșitul acestui deceniu se apropie, știm cu toții că cele mai mari tendințe de frumusețe au fost contouring-ul, iluminatul și sprâncenele perfect definte. Dar, hai să vedem câteva dintre trendurile de make-up din ultimii 100 de ani și, mai ales, pe cele care au trecut testul timpului.

1910 Lumea machiajului a cunoscut provocările sale la începutul secolului.  Produsele de beauty erau greu de găsit: de exemplu, mascara a fost inventat abia în 1915, când Maybelline a debutat cu o versiune a sa uscata, care la contactul cu apa își transforma consistență într-una asemănătoare unei paste. Femeile care îl purtau în mod regulat erau vedetele de cinema și „doamnele nopții”. În acea vreme tenul bronzat era dezagreat, la fel ca și machiajul pronunțat. Singurul artificiu de beauty acceptat era blush-ul în cantitate mică sau un strop de culoare pe buze.

 

1920  În ciuda prohibiției, extinderea sferei cinematografice a stat la bază ca sursă de inspirație pentru noul trend în make-up. Femeile din toate clasele sociale au început să folosească tot mai multe produse de beauty. Această decadă a stat la baza revoluției în lumea make-up-ului. Ochii sunt conturați în nuanțe de negru, folosind atât farduri cât și eyeliner, iar genele sunt evidențiate prin aplicarea unei cantități generoase de mascara. Sprâncenele erau și ele vopsite în negru, subțiri și arcuite, iar buzele erau conturate puțin peste, urmând arcul lui Cupidon, nuanța utilizată fiind cea roșie. În această decadă apar: primul rimel cu vaselină în compoziție (Maybelline de azi), prima pudră compactă cu aplicator, primul blush compact, prima variantă de peeling chimic și primul clește de întors genele.

 

1930 Sprâncenele pensate în exces sau chiar de tot este trendul care caracterizează această decadă! Persoanele care își permiteau financiar își vopseau sprâncenele în nuanțe de mov, roz, albastru sau în tonuri neutre, iar privirea era evidențiată printr-o tușă subțire de creion negru trasată la coada ochiului. Culorile folosite pe buze erau nuanțe de roz sau maro, iar blush-ul devenea din ce în ce mai popular!

 

1940 Odată cu începutul celui de al doilea război mondial, femeile au preluat sarcinile bărbaților plecați pe front, iar interesul pentru produsele de make-up a scăzut. Cosmeticele nu mai erau așa ușor de găsit, astfel încât noul look era unul foarte simplu și consta în utilizarea de nuanțe maro sau bej pe pleoape, puțină mascara și balsam pentru fixarea sprâncenelor. Patriotismul alimentat de război a avut, de asemenea, un efect asupra ritualurilor de înfrumusețare ale femeilor. Pin up girl este modelul de frumusețe din acest deceniu. Această tipologie de beauty, ochii bine definiți și rujul roșu strălucitor, a fost creată ca o propagandă menită să ridice moralul soldaților aflați pe front.

 

1950 Deși unele femei au început să poarte “cat eyeliner-ul” încă de la sfârșitul anilor ‘40, acest look a devenit foarte popular datorită lui Marilyn Monroe. Sprâncenele erau păstrate în forma lor naturală, iar pe buze se regăseau nuanțe de roz sau roșu-roziu.

 

1960 Aceasta decadă este influențată de muzică. Londra devine nucleul noilor tendințe în modă datorită formației The Beatles, iar Jean Shrimpton și Twiggy dau tonul în industria de beauty. Genele false, atât la pleoapa superioară, cât și la cea inferioară, întregesc look-ul, iar prima mascara waterproof își face apariția.

 

1970 Trendul de beauty al acestei perioade se baza pe simplitatea și naturalețea femeii. Look-ul consta într-un fard de pleoape neutru și puțin rimel. Aceste schimbări se datorează mișcării de emancipare a femeilor și apariției subculturii hippie. În 1970 a fost celebrată, pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, Ziua Pământului, dând startul mișcării ecologiste. Au fost votate legi precum Clean Air Act și Clean Water Act, s-au pus bazele procesului de reciclare, iar criza petrolieră a condus la o mișcare globală de conservare a mediului. Dintr-o dată, cosmeticele erau în contradicție cu sărbătorirea idealului de frumusețe a pământului.

 

1980 Fardurile colorate pentru ochi definesc trendul de beauty al acestei decade. Muzica disco, cluburi precum Studio 54, care sărbătoreau excentricitatea și hedonismul, dar și economia în plină creștere au influențat tendințele din domeniul produselor cosmetice. M.A.C Cosmetics a fost înființat în 1984 pentru a răspunde nevoilor a doi artiști canadieni. Aceștia doreau să obțină culori mai dulci, mai pigmentate și care să se fotografieze mai bine. Nuanțe vibrante de albastru, roz, purpuriu și auriu strălucitor erau folosite individual sau, chiar, toate odată pentru un efect asemănător curcubeului.

  

1990 În această decadă, ca o reacție la excesul din anii ’80, trendurile de beauty s-au reîntors la simplitatea anilor ‘70. Dacă ochii erau fardați puternic, buzele erau în nuanțe neutre și invers, iar principiul “mai puțin este mai mult” devine o regulă în lumea make-up-ului.

 

2000 Genele false sunt noul trend, iar “Lash barurile” apar peste tot în lume. Tot în această perioadă, producătorii de mascara au creat diverse variante – mărimi gigantice, baghete curbate, fire de toate tipurile – pentru a satisface toate nevoile. Tenul bronzat artificial devine un trend foarte iubit, iar produsele necesare obținerii acestui look sunt la mare căutare.

 

2010 Trendurile de make-up ale acestui deceniu sunt ca o incursiune prin ultimii 90 de ani. Ne-am putut bucura de toate tendințele enumerate mai sus, de la sprâncene pensate excesiv sau foarte groase, cat eyeliner, până la gene false sau excesiv rimelate, buze în nuanțe nude sau de roșu. După o perioadă în care tehnici precum sculpting, contouring, strobing sau non-touring au fost vedete în lumea make-up-ului, toamna aceasta ne aduce trenduri care evidențiază frumusețea naturală.

Rămâne de văzut încotro se va îndrepta industria cosmeticelor în ultimii ani ai acestui deceniu.

2

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *